SIVA UNIFORMS – UNITATE PROTEJATA

La SIVA UNIFORMS, fiecare uniformă spune o poveste – despre profesionalism, identitate de brand și, mai ales, despre incluziune. Suntem o unitate protejată autorizată care transformă designul vestimentar în oportunități reale pentru persoanele cu dizabilități. Nu producem doar haine, ci construim poduri între responsabilitatea socială și performanța de business. Dacă îți dorești uniforme personalizate care vorbesc despre valorile companiei tale, ai ajuns exact unde trebuie.

De ce să colaborezi cu o unitate protejată autorizată?

Într-o economie modernă, companiile nu mai sunt judecate doar după profit, ci și după cum aleg să contribuie la binele comun. La SIVA Uniforms, credem în parteneriate care aduc valoare ambelor părți: tu beneficiezi de uniforme personalizate, livrate rapid, reduci costurile prin deducerea contribuției și îți construiești o imagine de brand responsabilă, iar noi continuăm să oferim locuri de muncă adaptate, stabile și demne pentru persoane care altfel ar avea acces limitat la piața muncii.

Unitatea protejată – alege un partener care pune oamenii pe primul loc

Statutul de UNITATE PROTEJATĂ este garantat prin reintroducerea legii nr. 448/2006, care implică angajarea, protecția și promovarea persoanelor cu dizabilități, cel puțin 3 persoane. Siva Uniforms beneficiază de statutul de unitate protejată și ne mândrim cu angajarea și integrarea persoanelor cu dizabilități în echipa noastră, susținând drepturile și incluziunea acestora, oferindu-le oportunități egale și un mediu de lucru prietenos și adaptat nevoilor lor.

UNITATE PROTEJATĂ oferă posibilitatea de a compensa 50% din taxa lunară la stat pentru persoane cu dizabilități, prin achiziția echipamentelor de lucru și servicii. Companiile cu peste 50 de angajați pot achiziționa uniforme de lucru personalizate fabricate de către SIVA Uniforms, folosind fondurile datorate bugetului de stat pentru persoane cu dizabilități. De ce să alegi uniforme de lucru create de o unitate protejată precum Siva Uniforms? Deoarece atenția noastră se îndreaptă spre nevoile angajaților, punându-le la dispoziție echipamente de lucru personalizate realizate din materiale de calitate superioară și care să ofere nu doar confort în utilizare, ci și o performanță optimă la locul de muncă.

Unitate protejată – uniforme de lucru care îmbină funcționalitatea cu stilul

Uniformele realizate de o unitate protejată precum Siva Uniforms îmbină funcționalitatea cu designul unic, în așa fel încât să fie mai mult decât niște uniforme: să facă parte din identitatea brandului tău. Posibilitățile de personalizare puse la dispoziție de noi sunt adaptate nevoilor individuale ale afacerii tale.

Alege să lucrezi cu o unitate protejată pentru uniformele și echipamentele firmei tale și vei beneficia nu doar de uniforme create special pentru angajații tăi, dar vei susține și persoanele cu dizabilități care prin intermediul nostru vor beneficia de incluziune socială, independență și o șansă la o viață normală. Contactează-ne, prezintă-ne ideile tale și permite-ne să te ajutăm cu modele unice de uniforme create realizate special pentru personalul societății tale, indiferent de activitatea pe care o desfășoară.

valorile noastre

Valorile de bază ale Siva Uniforms întruchipează cultura companiei, cadrul de interacțiune cu clienții, angajații, partenerii și clientii. Aceste valori ghidează acțiunile noastre și influențează comportamentul în toate interacțiunile.

SIVA Uniforms - unitate protejata autorizata
Producem mai mult decât uniforme
Avantajele uniformelor siva
Feedback de la clienti

Uniforme personalizate direct de la producător

Alege Siva Uniforms pentru a-ți îmbunătăți imaginea profesională și pentru a oferi angajaților tăi o experiență de purtare excelentă. Contactează-ne pentru o consultație personalizată și pentru a descoperi gama completă de opțiuni de uniforme.

contactează-ne acum

Colaborează cu o unitate protejată – Descoperă mai mult